In raionul Sangerei a crescut alarmant numarul persoanelor bolnave de alcoolism

Majoritatea acestora suferă de alcoolism cronic.

Din cei circa 1700 de bolnavi de alcoolism din raionul Sângerei, înregistraţi la moment, peste 240 sunt femei, arată datele statistice oficiale.

Medicii afirmă că în raion (cu o populaţie totală de peste 87 mii) a crescut semnificativ numărul celor bolnavi de alcoolism, iar circa 90 la sută din numărul total al bolnavilor suferă de alcoolism cronic.

Medicul-narcolog la Centrul medicilor de familie din Sângerei, Larisa Ţurcan, spune că în anul curent numărul alcoolicilor a crescut simţitor. Bunăoară, pe parcursul anului 2005 au fost luaţi la evidenţă 80 persoane ce consumă excesiv alcool, iar în acest an deja sunt înregistrate 210 persoane.

Majoritatea persoanelor ce consumă sistematic alcool sunt din mediu rural şi au vârsta cuprinsă între 25 şi 50 de ani. Aceştia încep să consume alcool în exces din cauza certurilor în familie, lipsei unui loc de muncă şi din cauza altor probleme de ordin social.

În Republica Moldova, conform statisticilor, între 47 şi 50 mii de persoane sunt dependenţi de alcool. Circa nouă mii dintre acestea sunt înregistrate la Chişinău.

Niciun comentariu: