Cei mai mulţi cetăţeni moldoveni mor din cauza afecţiunilor aparatului circulator. Aceste afecţiuni au cauzat mai bine de jumătate (56,2%) dintre cele peste 43 de mii de decese înregistrate în republică pe parcursul anului trecut, transmite Agenţia DECA-press.
Cele mai multe persoane care au decedat din cauza aparatului circulator sunt femei originare din raioanele Donduşeni, Edineţ, Floreşti şi Briceni.
Potrivit datelor Biroului Naţional de Statistică, pe locul doi în „topul morţii” înregistrate anul trecut se situează tumorile (12,7%), având o cotă sporită în autonomia găgăuză şi raioanele Floreşti, Drochia şi Edineţ. Bolile aparatului digestiv, care constituie circa zece la sută din cauzele deceselor în Moldova, se situează pe locul trei în clasament şi este una din cauzele principale ale deceselor înregistrate în raioanele Călăraşi, Orhei, Dubăsari şi Şoldăneşti.
Pe parcursul anului trecut 8,5 la sută dintre decese s-au produs în urma accidentelor, intoxicaţiilor şi traumele, trei sferturi dintre cei decedaţi în condiţiile respective fiind bărbaţi din raioanele Basarabeasca şi Călăraşi.
Tot mai multi cetateni moldoveni mor din cauza bolilor aparatului circulator
Etichete:
Demografie
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu