Potrivit statisticilor, numai în luna octombrie, consumul de alcool printre minore şi femeile cu vârste cuprinse între 30 şi 45 de ani a crescut cu 6 la sută, transmite Agenţia DECA-press.
Studiile arată că, în prezent 48 mii de persoane din Moldova suferă de alcoolism, dintre acestea 17 la sută fiind femei. Mai mult, 0,7% dintre ele consumă alcool în fiecare zi, iar 5,6 la sută - de două ori pe săptămână. Ponderea alcoolismului cronic la femei este mai mare în zonele urbane, în timp ce în sate de alcoolism suferă mai mult bărbaţi.
Medicul narcolog la Dispensarului Republican de Narcologie, Mihai Oprea, spune că cifrele în cauză sunt îngrijorătoare. „Într-o familie în care femeia e afectată de alcoolism lipseşte suportul moral, iar copiii sunt neglijaţi. Peste 60% dintre aceştia devin şi ei alcoolici”, a precizat Mihai Oprea.
Anual, circa 500 de tineri care au consumat alcool urmează programe de profilaxie, în vederea prevenirii fenomenului alcoolismului.
Tot mai multe femei din Moldova consuma alcool
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu