Un nivel redus de vitamina D în organism creşte considerabil riscul apariţiei bolilor de inimă, relevă un studiu efectuat la Şcoala de Medicină din Harvard, SUA.
Mai mult, cercetările au arătat că cei care se află la cel mai mare risc sunt cei care suferă de hipertensiune arterială. După cum se ştie, vitamina D se obţine în special prin expunerea la soare, dar şi din consumul de ouă şi ulei de peşte. Studiul a fost demarat în 1996, iar la el au participat peste 17.000 de persoane cu o vârstă medie de 59 de ani.
La început a fost măsurat nivelul de vitamina D din organism al fiecărui participant. Apoi, pe o perioadă de şapte ani, voluntarilor le-a fost monitorizat nivelul de vitamina D din corp.
Cei care au avut un nivel mic de vitamină în organism (sub 15 nanograme pe mililitru), erau de două ori mai predispuşi la infarct sau atac cerebral faţă de cei cu un nivel de vitamina D în sânge mai mare de 15 nanograme pe mililitru.
Lipsa vitaminei D creste riscul aparitiei bolilor de inima
Etichete:
Cardiovasculare
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu